Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 41: Fisuri în Colivie
Când Rosalie a ajuns în biroul lui central, cu hârtiile Departamentului strânse la piept, atmosfera era deja încărcată de o tensiune electrică, prevestitoare de dezastru. Richard abia își încheiase discursul furios în fața gărzilor și ordonase începerea interogatoriilor cu Veritaserum în tot Ministerul. Însă, în secunda în care ușa s-a închis în urma ei, izolându-i de haosul de pe coridoare, el a pășit rapid spre ea.
Nu a fost loc de suspiciuni, iar Richard nu a folosit Veritaserum pe ea. În schimb, o luă strâns în brațe, îngropându-și chipul în părul ei șaten pentru o singură secundă de disperare mută, înainte de a o privi direct în ochi. Chipul lui palid era o mască de gheață și oboseală cruntă.
— Pleacă acasă, Rosalie, i-a spus el pe un ton jos, retezat și lipsit de orice inflexiune caldă. Chiar acum. Ministerul este în carantină totală din cauza trădării de azi-dimineață, dar gărzile mele te vor scoate prin rețeaua privată. Nu voi mai veni la cina din această seară. Trebuie să rămân aici până când găsesc cârtița care a scurs listele către Ordinul Phoenix.
Rosalie a înlemnit sub degetele lui reci, dând doar încet din cap pentru a-și păstra masca oclumentică intactă. A părăsit biroul în tăcere, lăsându-l în mijlocul vânătorii sale sângeroase, și s-a întors în reședința leur protejată din Londra, extrem de întristată.
Odată ajunsă în dormitorul mare și pustiu, liniștea casei a început să o strângă de gât. Faptul că el începuse deja să lipsească de la mesele cu ea — acele momente sfinte pe care le impusese cu atâta posesivitate la început —, combinat cu realitatea cumplită că, după un an întreg de căsnicie, el nu mai deschidea niciodată subiectul de a face public numele ei la Londra, îi dădu o bănuială neagră și dureroasă.
O certitudine amară i s-a cuibărit în suflet: Richard nu o mai voia. Își dădu seama că, probabil, el realiza în tăcere că ea nu putea să îi ofere urmașii pe care linia pură Wahlen îi cerea cu atâta disperare pentru a nu se stinge. Mai mult, ea nu era o Devoratoare crudă, puternică și neînfricată cum era Victoria, acea fată aristocrată pe care o văzuse azi-dimineață lăsată peste biroul lui, vorbindu-i în germana lor brutală. Rosalie era doar o Astropufă care salvase copii în secret, o verigă slabă în imperiul lui de umbre, în timp ce Victoria reprezenta tot ceea ce un Lider avea nevoie lângă el pe tron.
Două ore mai târziu, în timp ce zăcea pe patul mare, holul de la parter a fost inundat de un aer înghețat, iar mirosul greu de pucioasă și moarte a pătruns prin crăpătura ușii. Rosalie a tresărit. Richard nu se întorcea niciodată cu o asemenea energie malefică. S-a dat jos din pat și a coborât în tăcere treptele.
În mijlocul biroului de la parter nu se afla soțul ei, ci Lordul Întunecat. Vampirul Heinrich stătea cu spatele, analizând hărțile de pe perete, iar mantia lui lungă mătura podeaua. Simțind-o, s-a întors lent, fixând-o cu ochii lui sângerii și un zâmbet plin de colți siniștri.
— Ah, micuța Villeneuve... sau ar trebui să-ți spun cumnată? — a rostit Heinrich, cu o voce sibilică și joasă ce i-a înghețat sângere în vene. Văd că ești singură. Fratele meu este mult prea ocupat la Minister pentru a-și pierde timpul cu o colivie goală.
Rosalie și-a strâns tricoul lui Richard la piept, refuzând să își arate teama, dar Heinrich a făcut un pas spre ea, viteza lui supranaturală lăsând o dâră de umbră.
— Întreaga Londră fierbe, iar Dante execută trădători alături de Victoria, a continuat vampirul, râzând încet, un sunet sec și crud. Mă întrebam când va realiza că o alianță formală cu o fată de la Astropufi este doar o pierdere de timp. Linia noastră de sânge are nevoie de putere, de tărie, nu de o verigă slabă care plânge în întuneric. Un an întreg, Rosalie... și pântecul tău a rămas la fel de steril ca piatra acestui conac. Fratele meu nu are nevoie de o secretară speriată. Are nevoie de o regină care să verse sânge și să-i poarte moștenitorii. Iar Victoria... ea știe exact cum să-i potolească setea de putere. Tu ești doar o greșeală pe care el începe, în sfârșit, să o șteargă.
Cuvintele Lordului Întunecat au căzut ca niște lame de foc peste sufletul ei, confirmându-i cele mai negre temeri. Heinrich a dispărut într'un nor de fum negru, lăsând-o în genunchi pe podeaua rece.
Măcinată de gândul că trădarea ei fusese singurul ei act de curaj, dar și cel care o îndepărta definitiv de bărbatul pe care îl iubea, Rosalie s-a prăbușit pe patul mare. A plâns în tăcere, ascunsă sub hainele lui lejere, incredibil de întristată și singură în colivia de aur care acum mirosea a abandon și a adevăr brutal.

Rosalie și-a petrecut întreaga noapte singură în patul cel mare, strângând la piept tricoul lui Richard. Fiecare oră care se scurgea în tăcerea mormântală a reședinței din Londra îi adâncea în suflet veninul cuvintelor spuse de Heinrich. Cuvintele Lordului Întunecat îi răsunau în minte ca un blestem: „Pântecul tău a rămas steril... Fratele meu are nevoie de o regină, iar Victoria știe exact cum să-i potolească setea de putere.”
Dimineața a venit cu o realitate la fel de pustie. Scaunul lui Richard de la masa din sufragerie a rămas gol; a lipsit și de la micul dejun, confirmând că investigația agresivă din Minister îl ținea departe de ea. Rosalie a înghițit în sec, și-a ridicat scuturile oclumentice cu ultimele forțe și a plecat spre locul ei de muncă, purtând în suflet povara secretului ei. 
Când a ajuns în Atriumul uriaș al Ministerului, atmosfera era de o rigiditate extremă, dar nu panica generală a funcționarilor a făcut-o să înlemnească.
De departe, la balconul înalt al sectorului de elită, Rosalie l-a zărit pe Dante. Richard stătea în picioare, cu pelerina lui neagră fluturând lejer, privind de sus mulțimea. Însă nu era singur. Chiar lângă el, mult mai aproape decât ar fi fost permis unui simplu subordonat, se afla acea Victoria. Devoratoarea cea frumoasă, îmbrăcată într-o robă mulată din mătase pură, îi vorbea la ureche, zâmbindu-i cu o complicitate neagră și sigură. Richard o asculta, cu chipul lui palid și ascuțit întors spre ea, fără să o îndepărteze.
Pentru Rosalie, acea imagine văzută de la distanță a fost lovitura de grație. Totul se legase. Spusele crunte ale fratelui său se adevereau sub ochii ei: Richard nu o mai voia, o schimbase cu o femeie crudă și neînfricată care îi putea oferi soldați și putere în noul regim. Gândul că ea era doar o verigă slabă, o Astropufă sterilă ascunsă în umbră, o măcina pe interior. Realiza că, deși nu mai deținea alte secrete, capcana se strângea în jurul ei, iar prăpastia dintre ea și Lider se adâncea cu fiecare privire pe care el o acorda Victoriei.