Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 43: Trădătoarea
A doua zi dimineață, Rosalie a sosit la Minister purtând pe chip o paliditate de ceară și o oboseală care îi măcina ultimele scuturi oclumentice. Richard urcase în dormitor abia spre zori, îmbrăcat într-o robă neagră complet nouă și curată, ascunzându-și cu o abilitate chirurgicală bandajele și mișcările rigide. Răceala din privirea lui și locul gol din timpul nopții îi întăriseră Rosaliei convingerea că bărbatul pe care îl iubea se distanța definitiv de ea, lăsând-o pradă propriilor ei temeri.
Rutina din clădirea guvernamentală devenise sufocantă. În timp ce mergea spre Departamentul ei cu un dosar strâns la piept, Rosalie s-a abătut pe un coridor secundar, mai retras și mai slab luminat de torțele magice.
Brusc, o siluetă i-a tăiat calea. Inima i-a făcut un salt violent în piept când a recunoscut chipul bărbatului din fața ei. Era chiar membrul Ordinului Phoenix pe care ea îl ajutase, cel căruia îi dăduse listele o singură dată pentru a salva acele familii cu copii . Vrăjitorul nu mai purta hainele dărăpănate din ceainărie; era deghizat în robă de funcționar al Ministerului, trecând neobservat prin filtrele de securitate.
Înainte ca ea să poată schița vreun gest sau să își scoată bagheta, bărbatul a prins-o brutal de braț și a tras-o în nișa adâncă a unei uși de piatră, fixând-o cu o privire plină de o lăcomie periculoasă.
— Avem nevoie de alte informații, Villeneuve, a șoptit el, cu o voce joasă, tăioasă, care a înghețat-o pe loc. Știu că ai mai fost în biroul lui Dante pentru a-i duce dosarele. Vrem să știm unde este sediul leur secret și care sunt codurile de securitate ale biroului central. Trebuie să ne dai totul.
Rosalie a simțit cum frica și revolta îi inundă venele. L-a privit direct în ochi, cu buzele tremurând, deși cu o hotărâre dârză în glas.
— Nu mai vreau să caut nimic! — a replicat ea, cu o voce sugrumată. Dacă sunt prinsă, voi fi omorâtă pe loc! Eu sunt doar o simplă funcționară care vrea să își facă datoria și să fie lăsată în pace. Nu mai contez pe voi și nu mai vreau să aud de niciun război. S-a terminat!
Cu o mișcare bruscă și disperată, Rosalie s-a smuls din strânsoarea lui puternică, lăsându-l în urmă pe coridorul întunecat. S-a îndepărtat cu pași rapizi, fără să privească înapoi, cu inima bătândui nebunește în gât.
Bărbatul din Ordin a rămas în nișa de piatră, privind-o cum dispare, cu buzele strânse de o furie neagră. Văzând că fata refuză complet să mai colaboreze și considerând că nu le mai este de niciun folos, rebelul a luat o decizie de o cruzime extremă. Dacă ea nu mai voia să facă jocurile Ordinului, atunci trebuia eliminată, iar cel mai sigur mod era să îl lase pe Dante Wahlen să facă treaba murdară în locul lor.
Chiar în acea după-amiază, bărbatul a redactat o scrisoare anonimă, scurtă și plină de venin, pe care a trimis-o printr-o bufniță necunoscută direct la biroul central al Liderului suprem:
„Wahlen, tradatoarea se afla chiar sub nasul tau, o frantuzoaica indecisa in care tabara sa paseasca.”

---

Seara se lăsă peste reședința din Londra ca o cortină de plumb. Rosalie stătea la masa lungă din sufragerie, înfășurată în haine lejere, încercând să pară calmă, deși aerul din încăpere devenise irespirabil. Când ușa s-a deschis, Richard a pășit înăuntru. Nu mai avea pe el mantia grea, dar postura lui era de o rigiditate absolută, iar trăsăturile feței păreau sculptate în marmură albă.
S-a așezat la masă, direct în fața ei. Cina fusese servită, dar niciunul dintre ei nu s-a atins de tacâmuri. Liniștea care se așternuse între ei doi nu semăna cu nicio tăcere din trecut; era liniștea dinaintea unei execuții. Richard a privind-o lung, cu ochii lui albaștri transformați în două lame de gheață care o pironiți pe loc, căutându-i fiecare micro-expresie din spatele barierelor mintale.
Fără nicio avertizare, fără să își ridice vocea, o întrebă dintr-o dată, pe un ton jos, liniștit și îngrozitor de tăios:
— M-ai trădat, Rosalie?
Cuvintele au plutit între ei, grele și definitive, spulberând instantaneu orice mască sau joc dublu. Rosalie a înlemnit pentru o fracțiune de secundă, simțind cum pământul se deschide sub ea. În mintea ei sclipitoare, imaginea scrisorii pe care membrul Ordinului i-o trimisese soțului ei deveni o certitudine. Șantajul funcționase. Capcana se închisese.
Trase adânc aer în piept, refuzând să își mai coboare privirea sau să se ascundă în spatele oclumentiei. Își ridică bărbia de Villeneuve și îl privi direct în suflet. Își dădu seama că venise momentul socotelii finale.
— Da, a răspuns ea
Răspunsul ei veni sec. Fără lacrimi, fără tremur în voce și fără scene disperate de isterie. A fost de o sinceritate pură, brutală și curajoasă, demnă de femeia care jurase să îi poarte numele în granitul din Germania.
— Am copiat listele din carnetul tău negru și le-am dat Ordinului Phoenix pentru că erau copii la mijloc, a spus ea, privindu-l fix, cu o demnitate dârză. Iubirea pentru tine m-a orbit, dar nu am putut deveni un monstru. Când cel din Ordin a venit pe coridor să-mi ceară codurile și sediul vostru, l-am refuzat categoric. Am vrut doar să salvez acele familii, dar n-aș fi pus niciodată viața ta în pericol. Scrisoarea de azi este răzbunarea lui pentru că l-am alungat.
Richard a înlemnit preț de o secundă, procesând fiecare cuvânt rostit de ea cu acea sinceritate tăioasă. Apoi, într-o reacție complet neșteptată, a început să râdă zgomotos. Era un râs amar, scăpat de sub control, care a tăiat aerul ca o lamă. Brusc, cu o mișcare violentă și fluidă, a împins masa masivă din fața lor, aruncând-o la pământ cu tot cu mâncare, veselă și sfeșnice de argint. Zgomotul asurzitor de porțelan spart a speriat-o cumplit pe Rosalie, care a tresărit, dându-se un pas înapoi.
Richard s-a apropiat de ea cu pași mari. Furia lui sălbatică s-a transformat instantaneu într-o înțelegere profundă. Și-a trecut mâna mare și caldă prin spatele urechii ei, mângâindu-i șuvițele de păr, în timp ce ochii lui albaștri o fixau cu o intensitate copleșitoare. Realiza în sfârșit totul. Toată această revoltă din ultimele zile, tristețea ei abătută, gelozia măcinătoare pe Victoria și neputința cumplită de a-i oferi urmași o împinseseră peste margine. Toate adunate o făcuseră să răbufnească în cel mai pur stil de Astropuf, căutând o formă de control prin salvarea acelor familii.
— Cine te-a turnat, Rosalie? — a întrebat el, iar vocea lui coborî într-un registru jos, periculos. — Vreau să îi știu numele.
Rosalie l-a privit cu ochii mari, complet mută. Nu a înțeles pe moment întrebarea, fiind convinsă că el o va executa sau o va urî pentru trădare. Văzând-o că tace și că își ține răsuflarea, Richard a mai întrebat-o o dată, de data aceasta cu un calm înfiorător, de gheață:
— Cine este cel din Ordinul Phoenix care a îndrăznit să te amenințe? Zi-mi numele lui.
Rosalie a înghițit în sec, simțind cum barierele ei se prăbușesc în fața autorității lui suverane. Cu buzele tremurânde, i-a rostit numele vrăjitorului.
 În secunda următoare, Richard a prins-o de talie și a tras-o violent la pieptul lui solid. A sărutat-o cu o pasiune devastatoare, flămândă și profundă, un sărut care purta în el toată ușurarea că ea nu dorise niciodată să îi facă rău lui. Apoi, îi dădu drumul încet din strânsoare, făcând un pas înapoi. Își aranjă robele negre, iar pe buzele lui înflori acel rânjet mândru și plin de o aroganță aristocratică.
— Te iubesc enorm, Rosalie... și trebuie să recunosc că m-ai surprins, a spus el, privind-o de sus cu o admirație aproape religioasă. Chiar mă întrebam, în tot acest an, când o să își facă în sfârșit apariția Astropufa din tine. Când o să încerci să salvezi lumea. Însă ai făcut o greșeală uriașă crezând că te poți juca cu rebelii. Nimeni, absolut nimeni nu îndrăznește să îmi amenințe soția sub acest cer.
S-a îndreptat spre ușă, dar s-a oprit pentru o secundă, privind-o peste umăr cu o hotărâre dinastică definitivă, care nu mai accepta nicio replică:
— Voi pleca să îl găsesc. Iar după ce voi rezolva personal cu acel nemernic din Ordin care a crezut că te poate șantaja, drept pedeapsă pentru nesăbuința ta, voi face publică poza noastră de la nunta din Germania. Să știe absolut toată lumea, de la Londra până la Hogwarts, cine este cu adevărat Doamna Wahlen. S-a terminat definitiv cu joaca ta de-a simpla Villeneuve la Minister. De mâine, vei sta lângă mine, ca soția mea.
A părăsit reședința într-un pocnet sec de apariție magică, lăsând-o pe Rosalie singură în camera răvășită, cu inima bătându-i de o speranță amestecată cu teamă. Richard  plecase să o răzbune, iar secretul lor cel mai mare era pe cale să devină legea supremă a întregului imperiu.