Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 45: Doamna Wahlen
Miercuri dimineața, lumina caldă a soarelui inunda sufrageria reședinței din Londra, spălând definitiv umbrele grele ale nopții trecute. Masa fusese așezată din nou, iar de data aceasta, atmosfera era complet schimbată. Rosalie stătea la micul dejun și era la fel de fericită ca înainte. Toată tristețea, melancolia și temerile care o măcinaseră în ultimul an se topiseră sub forța promisiunii de sânge pe care Richard i-o făcuse în dormitor. Își regăsise acea scânteie sclipitoare în ochi, iar râsul ei melodios umplea din nou încăperea.
Richard o asculta cu un drag profund, nedeghizat, sprijinindu-și bărbia în palmă. Pe chipul lui palid și ascuțit, de obicei atât de rigid și tăios, înflorea un zâmbet rar, cald și plin de o mândrie posesivă. O urmărea cum vorbește, venerându-i fiecare gest și bucurându-se că reușise să îi redea fericirea în colivia lor de aur.
Când au terminat de mâncat, el s-a ridicat, a pășit în jurul mesei și a luat-o strâns de mână, împletindu-și degetele lungi cu ale ei.
— S-a terminat cu ascunzișurile, Rosalie, a rostit el, iar vocea lui joasă și catifelată purta o hotărâre dinastică definitivă. Astăzi vom merge împreună la Minister, ținându-ne de mână, exact așa. Nu mai ai ce căuta în acel Departament de jos, sub ordinele unor incompetenți. Vei primi un alt post, mult mai aproape de mine, chiar în biroul central. Vreau să te am lângă mine în fiecare secundă, iar de acum înainte.
Rosalie l-a privit direct în suflet, cu inima bătându-i de o mândrie regală, realizând că iubitul ei devorator o ridicase deasupra tuturor legilor lumii magice.

---

Câteva ore mai târziu, în clădirea Ministerului Magiei, rutina perfectă și rece s-a oprit în loc într-o fracțiune de secundă. Atriumul uriaș, arhiplin de funcționari, Aurori și gărzi de elită, a amuțit complet. Chiar în acele momente, pe prima pagină din Profetul Zilei, fotografia de la nunta lor din Germania fusese publicată, lăsând întreaga comunitate în șoc.
Ușile mari de la intrare s-au deschis, iar prin mulțime s-a deschis un culoar uriaș de respect și groază mută. Richard pășea cu statura lui impunătoare, cu pelerina neagră fluturând lejer, cu chipul lui lăsat complet la vedere pentru ca toți să știe cine guvernează. Însă, de data aceasta, nu era singur.
Rosalie mergea chiar lângă el. Îmbrăcată într-o robă fină, de o eleganță aristocratică, ea pășea cu o demnitate dârză, cu bărbia ridicată și privirea sclipitoare scanând mulțimea. Cei doi înaintau împreună, ținându-se strâns de mână, la vedere, în fața întregului aparat guvernamental.
Șefii de departament care o trataseră cu aroganță, colegii de birou care o compătimiseră și toate acele pretendente din familiile vechi care plânseseră la ușa lui după o simplă privire au înlemnit, cu fețele de o albeață mortală. Tuturor le tremurau hainele pe ei, realizând cu o teroare mistică faptul că „micuța franțuzoaică” din subsoluri, simpla Villeneuve pe care o trimiseseră cu hârtii pe scări, era de fapt regina ascunsă a întregului imperiu, soția Liderului suprem și singura care deținea controlul asupra inimii sale. Charlotte le privea din nișa biroului central, schițând un zâmbet mândru, știind că de astăzi, dinastia lor era de neatins.

Rosalie își ocupă noul birou situat chiar în anticamera sectorului de elită, un spațiu somptuos, decorat în nuanțe de verde închis și argintiu. De pe scaunul ei de catifea, ea gestiona acum corespondența confidențială a Liderului suprem, având acces direct la deciziile care puteau salva sau distruge vieți.
În jurul prânzului, ușile masive din stejar negru ale biroului lui Richard se deschiseră, iar Victoria păși pe coridor. Devoratoarea cea frumoasă nu mai purta zâmbetul arogant de altădată; chipul ei palid era crispat de o furie mută, iar ochii îi ardeau de o gelozie sălbatică de când văzuse prima pagină din Profetul Zilei. Nerealizând că Richard o urmărea discret prin crăpătura ușii, Victoria se opri direct în fața biroului Rosaliei, sprijinindu-și palmele pe lemnul lustruit și aplecându-se amenințător spre ea.
— Crezi că dacă ți-a pus un inel pe deget și te plimbă de mână prin Atrium ai devenit una de-a noastră, Villeneuve? — a șoptit Victoria, cu o voce plină de venin și dispreț. Ești doar o Astropufă naivă. Dante are nevoie de o femeie puternică, capabilă să verse sânge, nu de o secretară decorativă care plânge la colțuri. Săptămâna viitoare, când epurările vor deveni și mai sângeroase, o să te strivească singur din cauza slăbiciunii tale. Nu ai ce căuta pe acest scaun.
Rosalie a lăsat condeiul deoparte și s-a îndreptat de spate. Datorită antrenamentului intens de oclumentie și a siguranței pe care Richard i-o oferise la micul dejun, nu a simțit nicio faimă de teamă. Privirea ei sclipitoare a fixat-o pe Victoria cu o superioritate calmă, regală, care o făcu pe aristocrată să tresară.
— În primul rând, pentru tine sunt Doamna Wahlen. Așa mi te adresezi! — a tăiat Rosalie aerul cu o voce incredibil de liniștită, dar tăioasă ca o lamă de gheață. Îți sugerez să îți măsori cuvintele cu foarte mare atenție de acum înainte. În acest Minister, tu ești doar un soldat care execută ordine. Eu sunt soția Liderului tău suprem. Iar dacă mai îndrăznești o singură dată să ridici tonul în fața mea sau să îmi contești poziția, cuvântul meu va fi cel care îți va semna exilul sau condamnarea, chiar sub semnătura soțului meu.
Rosalie se ridică ușor de pe scaun, privind-o de sus cu o dârzenie care nu lăsa loc de replică, și adăugă pe un ton de o autoritate absolută:
— Iar acum, pleacă. Să mai vii pe acest coridor doar atunci când ești chemată de Lider personal. În rest, dacă ai ceva de transmis, o vei face exclusiv prin intermediul meu.
Deși ușa biroului central era întredeschisă, iar Richard urmărise întreaga scenă din penumbră, el nu a intervenit. Încrederea lui în mintea sclipitoare și în forța Rosaliei era deplină; știa că viitoarea lui regină nu avea nevoie să fie apărată în fața unui simplu soldat. Victoria s-a dat un pas înapoi, înghițind în sec, cu fața devenind de o albeață mortală în fața demnității suverane a Rosaliei. Umilită, profund supărată și cu mândria distrusă de noua autoritate a Doamnei Wahlen, Devoratoarea și-a strâns pelerina, s-a întors pe călcâie și a părăsit coridorul în grabă, sub privirile tăcute ale gărzilor.