Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Epilog: O Nouă Dinastie
Dante Richard Wahlen s-a întors la Londra în haine noi, iar vestea supraviețuirii sale a consolidat definitiv puterea casei lor. Însă noul său regim nu a mai fost guvernat de teroare, blesteme sau epurări oarbe. Înfruntarea cu Obscurusul și, mai ales, prezența constantă a soției sale în biroul central l-au schimbat profund. Richard a devenit mult mai cumpătat și mai înțelept în decizii, iar în toate decretele sale administrative s-a putut observa cu ușurință influența blândă și plină de compasiune de Astropufă a Rosaliei. Comunitatea magică nu l-a mai privit ca pe un monstru de gheață; ceilalți au început să îl admire sincer pentru puterea lui colosală și pentru geniul strategic prin care stabilise pacea.
Câteva luni mai târziu, în liniștea reședinței din Germania, Rosalie a născut un băiat perfect sănătos, un prunc pur care asigura viitorul liniei lor de sânge. Când l-au strâns pentru prima dată în brațe, privind micile linii magice de pe peretele de granit, Rosalie s-a întors spre soțul ei și i-a spus că își dorește ca numele copilului să fie Richard.
Dante a izbucnit atunci într-un râs scurt, jos și plin de acea ironie caldă, refuzând categoric:
— Nu, Rosalie, a rostit el, mângâindu-i obrazul. Un singur monstru cu numele ăsta e mai mult decât suficient pentru acest imperiu. Băiatul nostru va purta un nume care să-i amintească mereu de lumina ta. Elias Gilbert Wahlen.
Anii au trecut repede peste fortăreața din Pădurea Neagră, iar micul moștenitor creștea sub ochii lor vigilenți. Copilul avea înfățișarea blândă a Rosaliei, trăsăturile calde și ochii sclipitori care îi trădau bunătatea nativă, dar în interior era incredibil de puternic, dârz și hotărât ca și Richard. Încă de mic, mânuia magia cu o naturalețe înfiorătoare, o extensie pură a voinței sale, dovedind că geniul tatălui său curgea neatins prin venele lui.
Într-o seară de vară, în timp ce Richard stătea la biroul lui masiv de stejar, analizând noile tratate de pace ale Ministerului, Rosalie a pășit în încăpere. Purta aceeași robă fină care îi scotea în evidență eleganța regală. S-a apropiat de el pe la spate, și-a împletit degetele lungi în jurul umerilor lui solizi și s-a aplecat la urechea lui.
Trăgând aer în piept, cu un zâmbet sclipitor întins pe buze, Rosalie i-a dat o nouă veste soțului ei:
— Richard... mai așteptăm un copil.
Liderul suprem a înlemnit pentru o secundă, iar apoi s-a întors și a tras-o în brațe cu o pasiune la fel de sălbatică și de oarbă ca în prima zi, sărutând-o sub razele apusului care le pecetluia, pentru totdeauna, dinastia umbrelor și a luminii.